E drept. În unele cazuri trebui să ştim când să tăcem. Tot o dată trebuie să avem grijă la limbajul pe care îl folosim şi la intonaţia vocii, deoarece vorbele noastre pot fi interpretate într-un mod greşit sau luate drept jignire sau prea personal.
Însă atunci când avem ceva de spus, unei persoane pe care o simpatizăm (spre exemplu). De ce ne ascundem şi ne codim? De ce întâi contează ce va crede ea sau el? Adică, nu e nimic greşit dacă lui Mărie îi place de Vasile şi dacă aceasta doreşte să-i zâcă lui Vasile că-i place de el, de ce să o oprescă cineva? Şi mai ales acel cineva fiind creieraşul prin de întrebări fără răspuns şi fricos, de ce?
Adică, ştiu, şi înţeleg că intervine timiditatea care ne opreşte să facem acest pas, însă există o vorbă: cu ruşinea mori de foame. Şi mai ştiu că cu toţii ştiţi asta dar tot nu puteţi, dar atunci găsiţi metode prin care să-i da-ţi acele persoane de înţeles că vă place de ea. Altfel s-ar putea să o pierdeţi sau aceea persoană s-ar putea să creadă că doriţi să fiţi doar prieteni.
Deci. Lăsa-ţi întrebările la o parte. Toate aceste întrebări au prins viaţă din cauza fricii care s-a dezvoltat din cauza că am crescut. Aduceţi-vă aminte de când eraţi mai mici şi nu aveaţi nici o jenă să puneţi întrebări care erau pe bune penibile şi aiurea. Sau să vă exprimaţi ceea ce simţiţi. Eu îmi aduc aminte de mine cât de deschisă eram. Dacă eram fericită toată lumea ştia asta, fiindcă mă asiguram eu ca toţi să ştie. Dacă mi-a plăcut de colegul de la grădiniţă, blonduţ cu ochii albaştrii, m-am dus şi am împărţit prăjiturica cu el iar el m-a ţinut de mână toată ziua. E drept că în următoarea s-a ţinut de mână cu alta, dar asta e o altă poveste...
În concluzie: nu vă mai codiţi. Exprimaţi-vă liber atunci când sunteţi siguri că puteţi spune ceva. Că aveţi ceva de spus. Întrebările acestea ne fac mai mult rău decât bine.
So, pe data viitoare lume! Pupici.
See ya!
de teamă!
RăspundețiȘtergere