Dragă blogule,

Îmi vine să mă cert. Sunt incorigibilă, dar nu o fac intenţionat. Pur şi simplu, nu simt nevoia să scriu zilnic. Sau când vreau să o fac, nu reuşesc să-mi aştern gândurile pe foaie. Câteodată nu mă înţeleg - şi mă aştept să fiu înţeleasă. Sunt momente în care reuşesc să compun/scriu într-un fel care mă surpinde şi pe mine, şi sunt momente când nu mă recunosc. Nu sunt capabilă. Nu mă simt capabilă să scriu. Nu pricep. Sunt atât de confuză.

 Urmăresc din umbră bloguri şi bloguri, şi mă gândesc la al meu. Atât de sec, atât de fără viaţă. Din cauza cui? A mea. Bineînţeles. Nu-i dau importanţă. Nu-l îngrijesc şi nu aduc subiecte care să-l însufleţească, dar ce pot să fac? Poate nu sunt făcută pentru aşa ceva. Poate că ar trebui să încetez cu asta, căci nu e o joacă. Dar nu pot. Nu mă lasă inima să renunţ. Şi vreau să încerc din nou. Şi sper că am să reuşesc, de data această...

Vreau să-mi cer scuze întâi de la blog, căci l-am neglijat şi l-am lăsat de izbelişte din nişte motive patetice şi apoi vreau să-mi cer scuze de la cititorii blogului căci nu au mai găsit nimic util în acest blog. Apoi, vreau să fac o promisiune că o să încerc mai mult decât până acum. Fiindcă pot şi sunt capabilă, dar prea leneşă. Şi recunosc, şi lenea are un amestesc în toată asta. Ce ruşine îmi este! Din cauza lenei să renunţ la ceva ce pentru mine semnifică TOT.  Măcar nu am renunţat la citit. Altfel îmi meritam soarta de a fi arsă pe rug. Pfiu. Mai am o şansă. Sper să nu o ratez.