sâmbătă, septembrie 14, 2013

"Toţi suntem nişte nătărăi în dragoste..."


Am avut prilejul ca în această scurtă pauză (în care m-am simţit rău) să mă reculeg. Să-mi dau seama că nu are rost să aştept fiindcă aşteptând pierd orice prilej de a mă distra şi de a îmi trăi viaţa aşa cum vreau. De aceea, am luat hotărârea că de azi înainte să nu mai stau după nimeni. Dacă acel cineva vrea să mă însoţească pe drumul meu, este binevenit iar dacă nu, ei bine fiecare are calea lui în viaţa. 



Îmi cer scuze pentru absenţa mea. Am fost bolnavă şi nu am fost capabilă să îmi fac datoria, dar uite-mă aici. Cât timp am fost bolnavă am avut prilejul de a citit "Mândrie şi prejudecată" de Jane Austin. O carte excepţională şi pe care o recomand cu mare căldură celor care nu au citit-o până acum. 
De ce o recomand? Pentru că înveţi ceva din ea. Te inspiră şi te ajută să realizezi că nu totul este aşa cum vedem noi. Că prima impresie nu e întotdeauna cea bună şi nu ar trebui să ne ghidăm după ea. Nu putem să cunoaştem un om (o persoană) doar pentru că i-am vorbit o dată sau de două ori. Şi ce este cel mai rău, e faptul că ne lăsăm influenţaţi de vorbele altora, care pretind că cunosc aceea persoană. Niciodată, dar niciodată să nu vă faceţi o impresie rea împotriva persoanei despre care  se vorbeşte  întotdeauna de rău, fiindcă s-ar putea ca mai târziu, când descoperim adevărul, să regretăm.
În "Mândrie şi prejudecată" Lizzy face această greşeală. Ţinând cont de impresia greşită care domnul Darcy i-a inspirat-o la prima lor întâlnire, urmând ca aceasta să se revolte şi ori de câte ori prinde prilejul  şi îl irită sau cum am zice noi,  face mişto de el. Ba mai mult, se lasă influenţată de gura lumii şi sentimentul de antipatie creşte din cauza vorbelor rele care nu sunt în mare parte atât de adevărate. 
Lizzy greşeşte, iar când îşi dă seama de asta e deja la marginea prăpăstii. Un pas, unul singur, o desparte de a cădea şi de a pierde din vedere realitatea. Tot de la ea am învăţat că orgoliul nu este o armă care ne ajută, ci una care ne poate omorî dacă nu ştim să o folosim cum trebuie. La fel şi mândria. Dacă nu avem grijă cum o folosim riscăm să părem înfumuraţi. Iar comunicarea este mama mamelor. Dacă nu comunicăm n-avem de unde să ştim ce îl doare pe cel de lângă noi sau ei nu au de unde ştii ce ne doare pe noi. Deci COMUNICAŢI!
Am terminat cartea în două zile şi după am hotărât să vizionez filmul. Nu am rămas deloc dezamăgită de el, ba chiar mi-a plăcut foarte mult şi sunt sigură că peste anii îl voi mai viziona o dată. Însă ve recomand să citiţi întâi cartea, apoi să vizionaţi filmul deoarece se văd mai bine diferenţele. Vă las trailerul mai jos şi câteva citate din carte.
 "O persoană poate fi mândră, fără să aibă pic de orgoliu."
 "Calitatea de a face totul cu rapiditate este preţuită de cel ce o posedă, fără însă a acorda atenţie imperfecţiunii realizării." 
 "Nimic nu este mai înşelător decât falsa modestie."
"Femeile îşi închipuie că admiraţia este mai mult decât simplă admiraţie... iar bărbaţii au grijă ca ele să-şi închipuie astfel. "
 "Sunt puţini aceia pe care-i iubesc cu adevărat şi mai puţini încă aceia despre care am o părere bună. Cu cât cunosc lumea mai mult, cu atât mă nemulţumeşte mai mult: fiecare zi îmi întăreşte credinţa în nestatornicia firii omeneşti şi mă convinge de puţinul temei care se poate pune şi pe ceea ce pare a fi merit şi pe ceea ce pare a fi bun-simţ..."

Şi în legătură cu ce am scris mai sus. În postarea anterioară vă spuneam despre acel băiat care se pare că ocupă un loc foarte special în inimă la mine şi aşa va fi o perioadă. Idee e că, el nu va ştii asta şi renunţ să tot încerc să îi explic ce simt. Pentru că NU SE POATE EXPLICA ce simt şi dacă nu am ocazia să arăt asta atunci renunţ. Plec cu capul sus, dacă el se va hotărâ să mă însoţească asta rămâne de văzut...

See ya, ♥! 

Un comentariu:

  1. Bine ai revenit sănătoasă! >:D<
    Ah, nici acum nu am reuşit să citesc "Mândrie şi prejudecată".
    Filmul l-am văzut, şi, la fel ca ţie, mi-a plăcut foarte mult :D. Îmi imaginez cât de grozavă trebuie să fie cartea.
    În legătură cu acel băiat, îţi respect decizia şi te felicit pentru faptul că dai dovadă de fermitate şi putere chiar şi în asemenea momente. Fightin'! \^o^/

    RăspundețiȘtergere

S-ar putea să-ţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Voi.