28 Februarie 2014

Şi nu am făcut nimic. Am stat şi am lăsat ca timpul să se scurgă, târându-mă, silindu-mă şi obligându-mă să trăiesc de pe o zi pe alta. Urăsc aia, urăsc cealaltă, nu mai vreau acolo, vreau să stau, vreau aia, şi uite aşa s-a dus luna Februarie. Şi mie ruşine pentru că m-am obligat, forţat, chinuit să trăiesc când alţii aflaţi în comă şi pe patul de moarte ar da orice să poată trăi. Iar eu nu ştiu să apreciez asta, faptul că respir, faptul că văd, aud şi pot vorbi. Nu ştiu cât de norocoasă sunt pentru că sunt sănătoasă, pentru că familia mea e sănătoasă. Chiar nu ştiu sau nu am ştiut până acum. Nu ştiu ce s-a întâmplat dar mă bucur că am fost pălmuită de viaţă ca să realizez asta. Şi sper că nu am să uit niciodată, dar niciodată această lecţie.