Ridicol.

Cât de penibil se poate simţi cineva? Vă spun eu: extrem de penibil. Aşa mă simt eu acuma. Dar Mircea Eliade spune aşa: A evita ridicolul înseamnă a refuza singura şansă la nemurire. Şi pe bune dreptate acum. Din ridicol se nasc amintiri frumoase, veşnice de care nu doar o persoană o să-şi amintească ci mai multe, căci povestioarele amuzante şi ridicole circulă mai repede decât cele lungi.  

De cele mai multe ori, când ne strângem doi - trei la o poveste cineva spune "Îţi aduci aminte când..." şi după asta urmează o întâmplare amuzantă, ridicolă. Fetele ( aici mă refer la prietenele bune) pun problema altfel "Îţi aduci aminte când ai fost cu ... " sau " Îţi aduci aminte când ţi-a plăcut de..." iar pentru inculpată aceea experienţă a fost ori penibilă ori mult prea ciudată şi ar prefera să fie uitată.

Am păţit şi eu aşa. Dacă stau bine şi mă gândesc sau arunc o privire asupra trecutului meu, îmi cam vine să-mi bag capul în pământ ca un struţ prin câte întâmplări ridicole am trecut sau cu ce persoane am fost. Acum stau şi mă întreb: de ce? De ce am ales acele persoane? Am şi un răspuns, cât de cât, logic dar nu foarte. Pentru că în acel moment genul ăla de persoane căutam, genul ăla de persoană eram şi eu, până la urmă altfel nu eram cu acele persoane. Simplu! Sau, mai există şi explicaţia că am fost drogată sau tâmpită când am confirmat că vreau să fiu cu aceea persoană. Altfel nu-mi explic de ce. 

Hmm, nişte întâmplări ridicole din viaţa mea? Of, chiar nu aş vrea să-mi amintesc dar o să fac asta, pentru voi. Deci, să începem cu faptul că mi-am lăsat micul dejun pe treptele unui autobus, fiindcă mi se făcuse rău. Iar lumea se holba la mine... Avusesem noroc că trebuia să cobor la următoarea staţie, deci nu a fost chiar atât de jenant. Sau când am venit de la şcoală într-o zi -în care ţin să menţionez că ploua cu găleata - mergeam liniştită când o maşină care venise cu viteză nu observase balta ATÂT de mare şi mă făcuse leoarcă din cap până în picioare. Şi asta nu a fost deajuns, m-am întâlnit şi cu "iubitul" meu de atunci şi gaşca lui. M-am simţit extraordinar de bine... Şi a mai fost momentul ăsta recent în care îl tot vedeam pe tipul ăsta pe autobus şi mi se părea cunoscut. Apoi m-am documentat şi era fostul meu coleg din clasele 1-4 iar eu i-am dat add pe facebook şi am început cu " ştii am fost colegi, în clasele 1-4 eu îmi aduc aminte de tine" ... Nimic ciudat. Absolut nimic, doar faptul că tipul părea îngrozit şi m-a luat cu "ştii, hai că povestim mai târziu" . 

În fine. Ca şi o concluzie ridicolul face parte din viaţa noastră. E absolut normal să fi, din când în când idiot, dar să nu întreci limita.

Cam atât pentru azi,

P.s: Cât de aiurea sunt, am uitat să vă povestesc de ce mă simt penibil. Poi e tipul ăsta de care am dat întâmplător printr-un video în care făcea dedicaţie celor de ziua îndrăgostiţilor. Cânta piesa de la Holograf - Dacă noi ne iubim şi nu ştiu la ce m-am gândit când l-am abordat şi i-am spus "Bună! Mulţumesc pentru add." iar el pe cel mai ironic şi arogant ton îmi răspunde "n-ai de ce" . Reacţia mea *poker face*. De ce nu pot să tac naibii din gură, câteodată? Nu ştiu, dar a fost awkard. 

See ya, later!