Scrisoarea I

X,

Nu vreau să încep cu "dragul meu" sau "scumpul meu", fiindcă nu simt nevoia să te alint. Nu în momentul ăsta. Nu ştiu din ce cauză simt nevoia să îţi scriu, poate pentru că nu pot să vorbesc cu tine. De ce nu pot să vorbesc cu tine? Fiindcă simt că nu mă înţelegi şi mă doare. Al naibii de tare. Eu încerc şi tot încerc, şi poate pentru că încerc prea mult de aceea te distanţiezi de mine, iar pe mine mă doare să văd cum pleci dar, nu ştiu cum să te opresc.

Când am avut aceea conversaţie mi-ai spus că "poate ne grăbim" şi eu ţi-am răspuns în felul meu. Poate nu ai înţeles ce ţi-am spus, şi anume că ăsta e modul nostru de a merge. De a ne grăbi, de a face totul pe fugă şi pe furiş. Aşa ne-am cunoscut, ţii minte? Şi acuma, ne-am oprit brusc din alergat şi amândoi suntem ca şi bezmetici, fiindcă nu ştim în ce parte să o luăm. Nu e în firea noastră să mergem încet şi din cauza asta ne-am pierdut unul de celălalt, din cauza asta ne tot certăm pe baza unor motive prosteşti. Întrebarea mea pentru tine a fost "Şi atunci, ce soluţie găsim?" . Mi-ai răspuns în stilul tău. "Nu ştiu, poate ar trebui să fim prieteni." Să fim prieteni? Atât? Okay. Atât de uşor e. Ba pe dracu`, nu e! Nu e uşor să transformi - habar nu am ce e între noi -  în prietenie. De fapt, sincer, nu asta e problema mea ci faptul că EU NU TE VĂD CA PE UN PRIETEN. Poţi să mă înţelegi acum? Îţi dai seama ca îmi cer să fac din imposibil posibil? Nu te vreau ca prieten! Aiurea.

Ce mă fac eu cu tine? Cum să îţi mai arăt că este ceva? Nu ştiu cât o să mai ţină chestia asta, fiindcă s-ar putea să mă car într-o noapte fără lună şi fără stele. S-ar putea să dispar şi când o să-ţi dai seama, oh "scumpul meu" o să fie prea târziu căci eu dacă renunţ la o persoană, renunţ, nu mă joc. Dacă am hotărât ceva, nu pot să-mi schimb hotărârea, nu îmi este în caracter. Da ai putea să spui că renunţ prea uşor la cei din jurul meu, dar o fac pentru mine. Nu mai vreau să-mi provoc eu, cu mâna mea, răni. Fiindcă asta fac. Îmi fac răni ţinându-te lângă mine. Faptul că tu nu ştii ce vrei mă sperie. Şi ţi-am spus. Mă ascund în carapace şi nu mă mai scoţi de acolo. Hotărăşte-te! Acum, ori niciodată.